Creator de Şcoală
Un strălucit reprezentant, de talie europeană, al medicinii din ţara
noastră, profesorul Alexandru Pesamosca a confundat viaţa sa cu
chirurgia copiilor, fiinţele cele mai gingaşe, dar şi dificile în
patologie. …S-a luptat cu moartea, câştigând un mare război, salvând
peste 50.000 de copii şi a sfârşit pe acest front, dar învingător.
A fost un om de ştiinţă, un celebru chirurg şi un creator de şcoală. A
devenit aşa în lupta chiar cu mediul social în care prezenţa sa a fost
dominantă… tot timpul. Nu pot să uit când eu eram student şi el asistent
la „Grigore Alexandrescu“, intrând în salon, toţi copiii s-au bucurat,
iar unul a spus: „Nenea doctor, vreau să mă operez…“. În alt sens, a
dominat cu superioritate şi înălţime spirituală perioada parcursă
înainte de ’89.
A
surmontat dramele familiale, făcându-şi datoria în cele mai mici
detalii. Pierderea fiului său, la o vârstă tânără, l-a transformat,
devenind şi mai exigent şi cerând ceea ce trebuie de la toţi în profesia
noastră atât de riguroasă.
Prof. dr. Al. Pesamosca lasă o operă ştiinţifică recunoscută şi
continuă, prin colaboratorii săi, ceea ce a creat deschizând atâtea
drumuri în cunoaştere şi în rezolvările terapeutice de excepţie, în
special cu privire la malformaţiile de dezvoltare. El lasă şi o
competenţă greu sau imposibil de atins, întruchipând îmbinarea
chirurgiei clasice cu cea modernă, într-o ţară cu vocaţie şi tradiţie
europene.
S-a dăruit
total altora. Învăţământul medical a fost locul în care a transmis
generaţiilor de studenţi şi medici întreaga sa ştiinţă. Cercetările sale
originale servesc peste tot în lume. Practica chirurgicală însă va fi
greu de înlocuit, în modul cum el o realiza. Universitatea de Medicină
şi Farmacie „Carol Davila“, Academia Română şi Academia de Ştiinţe
Medicale îi datorează enorm, el acoperind ceea ce nu au avut mulţi alţii
în acest domeniu atât de complex al patologiei copilului. Întrebarea pe
care mereu o punea la concursuri: „câte operaţii ai făcut şi ce tehnici
ai folosit“, semnifică esenţa practicii chirurgicale.
Maestru desăvârşit al bisturiului
După mii de intervenţii operatorii, după zeci de mii de consultaţii,
după rezultatele incredibile obţinute la pacienţi etichetaţi ca
inoperabili, profesorul Pesamosca a devenit simbolul nostru. Ca mentor
al generaţiei actuale de chirurgi şi ortopezi pediatri şi pentru toate
realizările obţinute, Asociaţia Română a Traumatologilor şi Ortopezilor
Pediatri (ARTOP) i-a conferit, în anul 2009, cel mai înalt titlu
ştiinţific: Medic emerit pentru contribuţii aduse la
dezvoltarea chirurgiei şi ortopediei pediatrice. A fost şi va rămâne un
simbol, care cu timpul va ajunge o legendă.
A fost o forţă creativă uluitoare, un maestru desăvârşit al
bisturiului, care a trăit evenimente înălţătoare în sala de operaţii.
Spu
Publicitate
nea că medicii ajunşi la un anumit nivel profesional au ca judecători numai propria conştiinţă şi pe Dumnezeu. Zicea adesea „ia seama că în viaţă trebuie să fii demn, trebuie să fii Om
şi să nu îţi fie frică de nimeni decât de Dumnezeu“. Dorinţa lui de a
fi alături de noi pentru totdeauna i s-a împlinit. Cripta domniei sale
se află nu departe de sălile de operaţii. De aici ne va supraveghea în
continuare, aşa cum a făcut şi până acum.
Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din Spitalul „M. S. Curie“ trebuie să se numească Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică „Prof. dr. Alexandru Pesamosca“!
Sfânt tămăduitor fără de arginţi
Prof. dr. Alexandru Pesamosca (14 martie 1930 – 1 septembrie 2011) a
fost un chirurg cu minuţiozitate de bijutier şi har de vindecare, cu dor
hristic de aproapele-copil şi cu o râvnă luptătoare de a se dedica
nonstop menirii pe pământ.
Nu voi prezenta palmaresele chirurgicale ale distinsului doctor, ci voi
descrie minunea duhovnicească pe care o simt a exista la acest om de
ştiinţă şi de rugăciune. Ca pacient al său, am fost binecuvântat de
harul mâinilor sale. Dialogând cu salvatorul meu, am perceput bucuria
ecourilor sale medicale la fiecare întâlnire cu foştii pacienţi. El
trăia prin ei, ei trăiau datorită lui. Pentru că el nu-l privise
niciodată pe pacientul-copil ca pe un material de consult sau de operat,
ci, dincolo de boală, vedea vindecarea. Dreapta lui, acoperită de
mănuşa chirurgicală, însemna de fiecare dată, pe cel mic, cu semnul
Sfintei Cruci, cerând inspiraţie, ajutor, pavază şi reuşită, ca într-un
botez de urgenţă. Din credinţă în salvarea celui operat, doctorul căpăta
veselia de a cânta, după operaţii, romanţe sau arii din opere.
Profesorul Pesamosca este un model de împlinire pământeană a chemării
hristice. Lepădând mândriile sinelui, luându-şi crucea talanţilor săi şi
urmând calea credinţei ortodoxe, doctorul Pesamosca s-a dedicat
jertfelnic profesiei de medic (până la renunţarea privilegiilor unui
somn acasă şi ale concediului cu familia sau ale unor ranguri
administrativ-profesionale). A devenit renumitul „doctor fără de
arginţi“ şi s-a mutat definitiv, pe viaţă şi pe moarte, în Spitalul
bucureştean de copii „Marie Curie“.
A reuşit să le insufle micilor pacienţi încrederea în operaţia necesară
lor, încât aceştia încurajaţi îl aşteptau cuminţi sau îl rugau să-i
opereze, luându-l de mână. La apelul lui patern, 50.000 de inimi curate
l-au ascultat, poreclindu-l sentimental „Tata Pesi“, iar părinţii,
înmărmuriţi de rezultate, l-au numit definitiv „Îngerul copiilor“.
Pentru că el vorbea cu sufletele lor, spre a le tămădui trupurile, ca de
la suflet la suflet, nu ca de la străin la străin. Al. Pesamosca a dus o
viaţă de monah, într-o chilie spitalicească. Se spovedea în cele patru
mari posturi ortodoxe de peste an, iar în cămăruţa sa de la etajul 1,
tapetată cu fotografii zâmbitoare ale celor remodelaţi de palmele sale
miraculoase, existau opt biblii ortodoxe. Aşa arăta liturghia lui
nocturnă şi diurnă, de la capul şi patul copiilor greu încercaţi de
soartă. O mare lucrare a Duhului Sfânt, dintre om şi puiul de om, dintre
imperfecţiunea chipului şi perfecţiunea asemănării cu Dumnezeu –
lucrare de maximă milostenie şi de înaltă responsabilitate profesională
pentru destinatarii actului medical, la care fusese ales de Divinitate
să participe. Astfel, a promovat prin medicina românească credinţa
ortodoxă şi prin faptele lui creştineşti, sănătatea vieţii. Familia sa a
fost ctitor de mânăstire (mânăstirea „Sfânta Elena“ din judeţul
Constanţa), iar profesorul Pesamosca a ctitorit bisericuţa spitalului
său, lângă care este înmormântat.
Poate nu degeaba se spune ca un medic nu apartine doar familiei si nici chiar siesi, ci apartine celor care au nevoie de el. Poate si din acest motiv profesiunea de medic este una dintre cele mai grele dar care aduce mari satisfactii!
RăspundețiȘtergere